"La Hanul lui Manjoala" de Ion Luca Caragiale

     Nuvela "La Hanul lui Manjoala" s-a publicat pentru prima oara in 1898 , in revista "Gazeta Sateanului" fiind inclusa ulterior in volumul "Momente" din 1901 si in volumul "Nuvele si Povestiri" si 1908.

     Tema nuvelei ilustrează mitul folcloric al vrăjitoarei malefice, care-i intoarce pe oameni din cale tulburandu-le minţile, scoţand la suprafaţă dorinţe ascunse, dar care, odată ieşiţi din cercul magiei diavoleşti, işi reiau făgaşul normal al vieţii.

     I.L.Caragiale a creat o operă cu particularităţi care o unicizează in contextul literaturii naţionale,dar şi universale.

     Opera este de-a dreptul impresionanta , realul se imbina cu fantasticul si creaza o lume asociata cu cea a basmului , dar este mai apropiata de legendele folclorice si de cultura religioasa. Textul prezinta o varietate de elemente asociate cu diabolicul (lipsa icoanelor , cotoiul , iedul etc.) 

     Lucrarea poate fi asociata cu alta opera ale aceluias mare scriitor , Kir Ianulea . In ambele nuvele omul este ispitit de diavol , insa in "La Hanul lui Manjoala" este ajutat sa scape de vraja raului , in timp ce in al doilea text omul il pacaleste pe Aghiuta [un aghiotant trimis de Satana pe Pamant].

     Geniu bilateral, ca tehnica, I.L.Caragiale este, in acelasi timp, un geniu unitar, ca atitudine in fata vietii. Satira lui izvoraste din strafundurile ancestrale, dintr-un instinct al feeriei, contrazis de platitudinea vietii reale, pe care o accepta modesta si inteleapta, fixata in canoane de bun-simt si respect al traditiilor arhaice, Povestitorul de duh oriental, mai just de nuanta balcanica, este savuros in pitorescul lui moral si de o arta minutioasa, in felul cum stie sa reinvieze, prin limbaj si viziune, o lume in care visul si realitatea se-mbina, coordonate de o lucida ironie". (Pompiliu Constantinescu)